Vichi e tare blonda … si mai exista si politisti de treaba.

Aseara am vrut sa trag un semnal de alarma si am reusit; am vrut sa subliniez faptul ca sunt unul dintre sutele de locuitori ai Bucurestiului care se simt nesiguri in orasul lor.

    Dupa ce, cu tristete in suflet, am parasit locul de munca mai devreme decat era programat, am hotarat sa ma plimb cu tramvaiul pana in centru pentru a-mi petrece cu o buna prietena timpul ramas pana la o intalnire. Tramvaiul era plin cu oameni cinstiti, care se grabeau spre case dupa o zi obositoare de munca, dar si cu oameni care pareau ca traiesc de pe urma … buzunarelor si gentilor altora, a doua categorie fiind mai numeroasa. Cu mult mai numeroasa.

    Doua statii de tramvai, prin traficul de la ora 6, mai tarziu am ajuns la destinatie si am cautat telefonul sa-mi sun prietena care ma astepta de ceva vreme – ma miram eu ca nu m-a sunat de loc la cat intarziasem -. Si am cautat. Si am cautat. Si am mai cautat putin si n-am gasit niciun telefon. Si atunci am cautat o banca pe care sa ma asez sa pot sa caut in voie telefoanele, timp in care imi treceau prin cap ganduri normale, cum ar fi cat o sa vorbeasca astia pe banii statului de pe telefonul de serviciu, ce bine ca pe celalalt am cartela si ca oricum voiam sa-mi schimb telefonul. Desigur ca n-am gasit nicio banca libera asa ca n-am avut de ales si m-am asezat pe jos, in fata unei bancute ocupata de un cuplu. Am inceput sa-mi golesc geanta, scotand din ea: o sticla de suc la jumate si alte doua tot la jumate (cuplul era deja pe jos de ras), portofelul, doua portfarduri, tampoane, umbrela, ceva mancare, agenda, carnetel, pixuri, periuta de dinti si alte lucruri absolut indispensabile gentii mele, dar pe care nu mi le amintesc acum. Pana la urma am scos tot din geanta si nici urma de telefoane. M-am pus ca o floricica in mijlocul bulevardului gandindu-ma ca e ultima data in viata mea cand imi dau intalnire la Unirea. Mereu fac acelasi lucru, doar ca atunci cand ajung, sun persoana cu care ma intalnesc si stabilim exact locul doar ca acum era cam greu sa dau un telefon …

    Si iata ca totusi ideea geniala m-a izbit: nu-s singurul om cu telefon, hai sa opresc un cetatean de buna-credinta si sa sun pe cineva. Dar pe cine sa opresc? Asta-i dubios, asta o sa creada ca vreau sa-l agat si o sa fuga, asta o sa creada ca vreau sa-i fur telefonul … uite un politist! In timp ce ma indreptam spre nenea politistu’ mi-am dat seama ca nu stiu numarul prietenei mele, nici pe al mamei si nici alt numar de telefon! Cum nu era un moment bun sa ma panichez am inceput sa gandesc (!!!) si mi-am adus aminte numarul consortului.

    – Buna seara, ma scuzati de deranj, am o rugaminte; pot sa folosesc un pic telefonul dvs. sa sun pe cineva ca mie mi-au furat telefoanele in tramvai.

    – Sigur ca da doamna, dar cine v-a furat telefoanele?

    – Nu stiu, ca n-am simtit nimic, ai dracu’ mi-au mai si inchis geanta la loc!

    – Poftiti.

    Dupa cum era absolut normal, consortul meu n-a raspuns la telefon, pentru ca el stie doar sa ma sune non-stop, niciodata sa si raspunda cand am nevoie de el.

    Incepeam sa-mi pierd speranta, gandindu-ma ca trebuie sa ma intorc acasa pe jos, pe tocuri de 10 cm, cand prietena apare in spatele meu. Ii povestesc rapid ce-am patit, iar ea ma mai suna o data sa vada daca totusi nu e in geanta. Si surpriza! Geanta vibreaza! Si suna, langa politistul care probabil vroia sa ma cheme sa depun o plangere impotriva infractorului nenorocit care imi mai si inchisese geanta la loc! Normal ca imediat cum am bagat mana in geanta am gasit telefoanele, dar nu pot sa-mi explic cum, pentru ca prima data golisem geanta si nu erau. Cred ca au fost extraterestrii …

    Din cauza ca nu ma pricep la incheieri o sa scriu ce i-am spus si prietenei mele (dupa ce am fugit de frunzele care cadeau din copaci): m-a muscat un tzaran de fund! – ma refeream, desigur, la un tzantzar -.

Viata de cuplu

Stim de mici ca o familie are cel putin trei membrii, mama, tata si copilul. Parintii nostri ne invata de mici ca scopul final este procrearea, bucuria suprema provine exclusiv de la copii, iar ziua este impartita in 3: de la 09 la 17, de la 17 la 22, si de la 22 la 07 ( bineee, de la 22 la 22:30 mai e si un subpunct important). Toate astea au un singur inceput: Casatoria. Viata in cuplu e mult mai interesanta, din punctul meu de vedere, pana sa apara discutiile despre ciorapii murdari din mijlocul camerei, stransul mesei si spalatul vaselor. Cum ar spune Beigbeder, in momentul in care ai trecut de la „o sa te f. in gura, curvistina mica” la „mamiii, imi dai si mie un pusi pusi la putzi putzi? (NU!)” poti sa fi sigur ca relatia ta e mai fucked decat tine. E mult mai frumos, cat esti tanar, sa stai la tine, sa iesi la o cafea, la un film si cand te plictisesti sa poti sa te retragi acasa, sa poti sa gandesti in liniste. Nu spun acum ca n-ar aduce si casatoria destule satisfactii, doar ca trebuie sa cresti pana atingi un anumit nivel de maturitate emotionala (pooooaaaafff) ca sa te arunci in asta. In plus e dovedit stintific ca ingrasa. Certificatul de casatorie ar trebui eliberat doar persoanelor care au trecut de 26 de ani.  Nu pot sa pricep de ce se marita unele de la 19, 20 si putin de ani si dupa aia isi plang de mila ca si-au ratat tineretea spaland chilotii nerecunoscatorului de barbat si, mai rau, cauta compasiunea celorlalti. Fata mea, in momentul in care ai inceput sa te plangi strainilor de comportamentul iubitului, e clar ca ceva nu merge, fie in capul tau, fie in relatie! Chiar poti sa nu-l iei de barbat! Desigur, daca deja ai platit restaurantul e altceva … Este foarte trendy cool sa te mariti, sa divortezi si sa te mariti iar, dar chiar sa faci un hobby din asta …  Eu zic ca se poate si altfel si am auzit de multe cupluri care au tinut boala asta sub control. 

Sa luam un exemplu: Nelutzu si Georgette. S-au cunoscut in liceu. El vroia sa faca web design ea vroia sa se faca actrita. In liceu petreceau tot timpul liber impreuna, fara televizor sau calculator, ca n-aveau ce sa faca cu ele. Obisnuiau sa fumeze din aceiasi tigara si sa bea bere impreuna pana dimineata. Timp de doi ani si ceva subiectele de conversatie parau inepuizabile si nimic nu parea ca ar putea vreodata sa mearga prost. Vorbisera de casatorie, dar varstele fragede faceau ca discutia sa ramana o ipoteza. Dar (intodeauna exista un dar), Nelutzu s-a gandit ca e cazul s-o ceara de nevasta pe Georgette asa cum se cuvine: cu inel si public. Georgette a acceptat si de aici a pornit o poveste cu intrigi, suspans si amor intre cei doi si alti doi. Nelutzu a vrut s-o insele pe Georgtte, ea a aflat si s-a cuplat cu altul. Au rupt logodna, s-au impacat, au facut ei ce-au facut si au ajuns de unde plecasera, adica in stadiul de logodnici. Si cum discutau ei de nunta, mai putin ipotetic ca la inceput pentru ca acum aveau peste varsta legala, s-au angajat in cu totul alte domenii uitand ce-si propusesera pentru viitor, Georgette s-a ingrasat 10 kg, Nelutzu nu s-a lasat mai prejos, fumau marci diferite de tigari, ea bea bere cu alcool el fara, iar iesirile la cafea in doi erau istorie, subiectele de discutie fiind in mare motive de cearta, asa ca preferau sa iasa in grup. Totusi, Nelutzu s-a trezit si a trezit-o si pe ea. Au stabilit ca nu mai e vorba de casatorie in viitorul apropiat si nici de mutat impreuna, dar daca totusi ea o sa vrea vreodata, intr-un viitor indepartat, sa se casatoreasca cu el sa-i spuna pentru ca oferta lui a ramas deschisa. Si odata eliminata problema casatoriei Nelutzu si Georgete au inceput iarasi sa iasa in doi, sa discute cu orele si sa faca tot felul de lucruri interesante impreuna (^_^), cum ar fi sa incerce sa urmeze carierele dorite. Este demn de precizat si faptul ca in prezent Nelutzu si Georgette sunt la cura.

CONCLUZIE: Iubita mea, am sa te fac cea mai fericita femeie din lume! Da?! Cand pleci?

Care „multi”?!

Care sunt ma aia multi care vad viata in roz? De ce simtiti nevoia sa subliniati doar griul din viata si apoi sa mentionati „pentru majoritatea care vede numai roz”? Mai poate cineva sa vada asa? Mai e cineva care n-a fost amenintat cu bataia sau injurat degeaba, pe strada sau in parcare? Mai e cineva care n-a fost inselat, tradat, umilit de o persoana de la care avea asteptari? Mai e cineva care sa nu cunoasca suferinta? Da’ de ce aveti impresia ca sunteti singurii care proveniti dintr-o familie destramata, care ati trecut printr-un divort sau aveti vreo boala mai speciala? Cine va numeste „initiati”? Cine va da dreptul sa aruncati adevaruri distorsionate si intunecate de mintile voastre bolnave in fetele „celor multi care vad viata in roz”? De ce numiti o persoana care isi tine frustrarile pentru ea naiva? De ce e normal ca toti sa fim depresivi? De ce aveti impresia ca daca va inconjurati numai de rau puteti sa schimbati lumea? Nu cred ca doar acuzand restul lumii ca nu ia atitudine schimbati ceva. De ce nu treceti la fapte? Atunci ati putea sa acuzati lumea ca nu va sprijina … acum puteti doar sa o acuzati ca e la fel de lasa ca voi!

Oximoronic

Sunt fericita pentru ca sunt prea tanara sa-mi amintesc comunismul si prea mare sa fi crescut in era digitala. Cand eram eu mica n-aveam calculatoar, aveam jocuri pe televizor cu dischete galbene si joystick-uri cam stricate, n-aveam telefon mobil, aveam telefon fix cu disc, pe care il pandeam liber ca sa pot s-o sun pe prietena din bloc ca sa ne simtim „ca oamenii mari”, n-aveam reviste pentru retardate fete, aveam „Flori, fete si baieti”, n-aveam cultura sexuala televizata, credeam ca prezervativele sunt baloane. Cand jucam „Fat-ascunselea” – cum ii ziceam noi -, leapsa pe oua si credeam ca ciclul vine de doua ori pe an si e albastru, totul decurgea normal si noi eram normali. Am crescut mai repede decat mi-as fi dorit, dar tot am avut parte de placerile copilariei.

E trist gandul ca sexualitatea e descoperita de copii inaintea strangerii mainii persoanei pe care o placi. E trist faptul ca adolescentii nu mai au vise si nu-si cultiva talentele pentru ca se gandesc la bani si cariera. E trist faptul ca nimeni nu mai zambeste … Si cu toate astea, egoismul din mine ma face sa apreciez si mai mult ce am avut.

Love story part 2

Nuvela scurta dupa romanul fluviu „Strania poveste a lui Tibi cu Y” de Mihai Bendeac ( dupa cum am inteles inca nescris) …

 Soarele lumina din ce in ce mai slab baia in care Pisi incerca sa-si puna lentilele de contact. Erau noi, asa ca se lipeau greu, oricata solutie turna peste ele. Usor iritata, aprinde lumina si ochii ii pica pe calendarul de pe hol. Era 18 iulie, se faceau 3 zile de cand il cunoscuse pe Iuby in Mall Vitan si totusi parca trecuse o viata. Lentilele i le facuse cadou in seara in care s-a culcat cu el pentru prima data, adica acum 2 seri. In timp ce se dadea cu fond de ten pe fata a realizat ca e fericita. Era pentru prima data cand cineva ca Pisi o cauta a 3-a oara! O sunase si cu o seara in urma sa-i spuna sa asculte melodia „Esti printesa vietii mele” si ca o sa-l roage pe Guta la concertul de saptamana viitoare sa i-o dedice. Gandurile ii zburau prin minte si nici nu si-a dat seama de cand statea in fata oglinzii, admirandu-si pictura faciala. Si-a ales din sifonier rochita alba care se asorta cu Porshe Cayenne-ul lui Iuby. A luat de pe pat geanta Vuitton preferata, si a iesit din casa, Iuby asteptand-o de ceva timp la bulevard, fiindu-i greu sa gaseasca blocul. Maica-sa a iesit pe scara dupa ea si i-a strigat „Daca tot o dai, macar da-o si tu pe bani, nu fi proasta!”, vorbele maica-sii neafectand-o insa, pentru ca ea era fata desteapta si facea deja de mult asta.

O fascina totul la Iuby,  modul in care vorbea si lasa la vedere guma de mestecat care emana o aroma proaspata de mentol, hainele de firma, modul in care conducea, nepasandu-i de semafoare, treceri de pietoni sau contrasesns fiindca avea relatii peste tot. Dar cel mai mult ii placea generozitatea lui. Da, un barbat cu resurse si generos era, din punctul ei de vedere, sotul perfect. Ajunsi la disco-manele-bar s-au intalnit cu prietenii lui, pe doi dintre ei ii stia de la un baieram unde o facusera posta pentru 700 de euro. Din fericire, in ciuda faptului ca socializasera destul de mult cu fata ei, n-au recunoscut-o niciunul din cei doi, asa ca rasufland usurata a inceput sa-i faca un dans lui Iuby care trecuse deja la al doilea pahar de whisky in 10 minute. Intr-o ora si ceva era deja jumatate adormit, asa ca Pisi a profitat de situatie sa mearga pana in hol sa-i dea un telefon lui Garga, cea mai buna prietena si colega de munca a ei.

La finaul conversatiei a observat un baietandru, care-i flutura niste bancnote in apropiere. N-a stat prea mult pe ganduri si a iesit cu el afara, gandind ca niste bani in plus nu strica niciodata, poate sa mearga la salon maine si sa se aranjeze pentru cel pe care il vroia de sot. Dupa ce au stabilit pretul a urcat cu el pe scuter. In timp ce se tinea strans de baiat se gandea daca sa-si indrepte buclele maine seara, cand Iuby i-a promis ca o sa iasa la un film in mall. Gandurile aveau sa i se opreasca brusc, scuterul a scapat de sub control cand o masina i-a taiat fata. N-a mai avut timp decat sa vada chipul indurerat al baiatului. De ce?

PENTRU CA TIBI CU Y PURTA CASCA SI EA NU!

Top 5 tehnici de agatat

Sunt cate unii atat de inspirati incat iti fac ziua mai draguta. Altii au o re/inspiratie mai imputita si ti-o strica de tot. Din cateogria asta amintesc o faza la care am fost martora, nu protagonista. La trecerea de pietoni era o fata foarte frumusica care parea si foarte fericita. Va jur ca nu era nimic vulgar la ea, chiar avea un suras de fericire imprimat pe toata fata. Trece o Dacie cu manele la maxim pe langa ea, iese unul pe geam si-i striga „sugi pu*a blondo!” si a inceput sa rada ca un cretin. Brusc, fericirea de pe fata ei s-a transformat intr-un plans reprimat.

 

Pentru a doua categorie o sa fac un top.

 

1.  O treaba mica, neagra si pricajita striga dupa mine cand ma intorceam de la munca, unde imi este impus de natura postului sa port o tinuta office: „Frumoaso! Pisi! De ce nu vorbesti cu mine? Pisi, n-auzi? Esti o felina! Felino! Felina mea de cartier!”. Acum stau si ma intreb cum ar trebui sa decurga discutia asta intre treaba aia si o pisi de cartier.

Pisi! De ce nu vorbesti cu mine?

Pentru ca eu nu-s pisi cu tine, da?

Da’ ce esti tu fa daca nu esti pisica? D-alea … cum dreacu le zice, felina. D-asta te-a facut ma-ta?

Vezi frumosule ca le ai? Hai la mine sa ti-o sug! Rrrrrrrrr!

 

2.  La munca eram cu o colega pe hol si vine o alta treaba, mai spalata si frezata de data asta. „Vichi! Vasiloco! Vai ce mai faceti ma? Vai, Vichi ce te-ai schimbat, ce bine arati! Poate iesim si noi la un suc sa mai stam de vorba, alea alea.” Eu: „Ne cunoastem?” „Cum, nu ma recunosti? Sunt eu, Gigica am lucrat impreuna acum 5 ani” „Acum 5 ani eram in liceu”. „Aaaa… uite cartea mea de vizita, daca te razgandesti, suna-ma”. Acum vin doua puncte: unu, pe cartea aluia de vizita scria: Gigica Gogu, asistent manager. Deci Gigica era secretara si era mandru de asta (trebuie sa adaug faptul ca trecuse binisor de 35 de ani); si doi, discutia de dupa faza intre mine si Vasilica a fost cam asa: „Ce prost e asta, uite-te si tu e sofer si-si trece secretara pe cartea de vizita si vrea sa agate. Unde se crede, in bar?” „Auzi, da’ de unde stie asta cum ne cheama?” „….” „….” „Aaaa avem ecusoanele la gat!”

3.  Tot la munca, ma enervam pe telefonul meu nu foarte inteligent. Apare o raza de soare, cand il vad ca se uita spre telefon imi venea sa-l bag in buzunar sa nu mi-l fure. „Ce culoare frumoasa are telefonul tau! Un telefon asa frumos trebuie sa aiba un numar la fel de frumos. Nu mi-l dai si mie?” „Uuuuuu chiar crezi ca-i frumos telefonul meu? Ce tare! Nu-ti dau numarul de telefon, dar o sa-ti dau totusi un numar! Hai la mine! Rrrrrrrr!” NOT! Am intors spatele si am scapat un „boule” printre dinti si am plecat.

4.  Asteptand tramvaiul in statie, cu castile pe urechi, observ ca vatmanul altui tramvai se agita inspre mine. Scot castile si-mi zice: „Hai, ce faci, nu urci?” „Nu, astept alt  tramvai” (intre timp se face verde la semafor). „Ce tramvai?” „7”. „Pai hai urca ca eu pe ruta aia merg” (imi face semn sa urc in fata, langa el, eu bag o casca inapoi in ureche). O babuta statea in fata si auzea conversatia „Ce maica, s-a deviat tramvaiul?” Asta tacea, lumea incepea sa se agite, mai intreaba un nene mai hotarat, eu deja faceam pe mine de ras. „Nu, o asteptam pe domnisoara” (se face iar rosu la semafor). Eu: „Domnisoara il ia pe 7”. El: „Da’ sa ma crezi ca imi place de tine, esti fumoasa, pacat”. S-a uitat inspre mine pana s-a facut verde si a plecat.

5.  Asta-i faza mea preferata. Orice fata sau femeie are o repulsie innascuta fata de muncitori. Fara exceptie. Intr-o seara eram in masina la stop. Pe trotuar in dreptul masinii mele era un grup mai mare de muncitori, tineri si mai in varsta. Cand i-am vazut asa obositi si prinsi in ce faceau m-am gandit sa ma razbun, asa ca m-am scos jumate pe geam (dupa ce se facuse verde, normal si eram in mers 😀 ) si am urlat: „Ce bucisoare frumoase ai baiatu’! Sa ti-o dau in gura de curvistin ce esti tu! Da-mi-ai #@$^$#@!!! ” Va jur ca priviri mai stupefiate n-am vazut in viata mea! N-a putut nici unul din ei sa zica nimic! M-am uitat inapoi ceva vreme si se uitau dupa masina fara sa zica nimic! M-am simtit razbunata.

Am vorbit cu Cristi Iacob!

Era mai interesant daca vorbeam cu Guta (!!!!!!!), da’ d-astea nu se face si cu atat mai mult nu se scrie. Deci, am vorbit cu Cristi Iacob si mi-a zis „In your dreams baby”. N-o sa spun ce l-a determinat sa-mi dea replica asta ( e mai amuzant asa ).                                                                                                                          Am fost la destul de mediatizatul spectacol ( n-o sa spun ~ de teatru, nu pot … ) „Dragostea dureaza trei ani”, o punere in scena foarte reusita a romanului lui Frederic Beigbeder, unde am avut ocazia s-o vad pe Adriana Trandafir, care a fost absolut geniala, pe Cristi Iacob, foarte figurant, si pe scena si in fazele pe care le-am surprins in afara ei, dar cred ca totusi isi juca doar rolul, si pe Gabriela Iacob, iubita lui Cristi Iacob si in spectacol si in viata reala (cine stia asta putea sa faca diferenta intre gesturile tandre din scenariu si cele venite spontan). Sincer, ma asteptam la mai mult, am auzit mult prea multe laude, poate din cauza asta am cautat, (atunci) inconstient, minusuri. Un spectacol interactiv, cu public destul de timid, Adriana Trandafir aratand muie unui individ care nu a vrut sa danseze cu ea, si eu facand pe sfleorul din primul rand, nu pentru ca voiam ci doar pentru ca stiu cartea pe de rost si nu ma puteam abtine. Din punctul meu de vedere erau destule replici vulgare care nu-si aveau rostul acolo, parea ca personajele injurau doar ca sa fie cul, ca niste copii de liceu, – acum tin mortis sa fac o precizare, pentru o mai buna intelegere a celor citite mai sus nu-s pudica, nici timida si s-a intamplat, nu o data, ca floraresele din piata sa se simta jenate de limbajul meu, da’ de regula cand injur nu o fac doar ca sa arat ca stiu si ca-s cul, chiar nu pot exprima altfel ce vreau sa zic -. In mare mi-a placut, a fost amuzant, ironic si destul de personal, ca si romanul, dar este totusi genul de specatcol pentru care nu m-as da peste cap sa-l revad.

Saptamana trecuta am fost la „Sinucigasul”, adaptrare scenica dupa piesa cu acelasi nume a lui Nikolai Robertovici Erdman, scriitor rus, deportat de Stalin in Siberia dupa ce a scris piesa asta in plin totalitarism. O sa ma mai informez despre el, un asemenea curaj de geniu nebun merita sa faca obiectul noii mele pasiuni :). ” Piesa este un rechizitoriu tragicomic la adresa egoismului feroce, o farsă în care viaţa nu face nici două parale, iar moartea este speculată în folosul interesului propriu. Un spectacol de o actualitate şocantă şi dureroasă, despre criza unui om aflat pe valurile crizei societăţii. O piesă de un curaj nebun scrisă în plin totalitarism, un strigăt disperat pentru câştigarea dreptului la şoaptă.”  Asta e genul de piesa de teatru pe care trebuie s-o revad, nu numai din placere ci pentru a putea prinde toate dedesupturile.

 

Una, alta

        Unu Roman: Am fost si eu ca tot omu’ la Muzeul Militar sambata noapte, nu stiu de ce, era aglomerat, nu era deschis tot, iar ce era expus afara era imposibil de vazut pentru ca, natural, curtea nu era luminata in niciun fel – totusi, a facut un amic poze cu blitz, poate apuc sa vad si eu ce-am vizitat -. Dupa ce am pipait avioane si obuze, m-am uitat la poze cu Ceausescu si m-am extaziat ca recunosteam bancile de scoala din perioada comunista si diferite obiecte si bibelouri lasate mostenire de la bunici, am fost la Muzeul de Arta Contemporana. Oricui povesteam unde vreau sa merg, primeam aceiasi reactie: Ai luat-o razna? Ce sa vezi acolo? Du-te in alta parte daca tot iesi din casa!, prin urmare ma asteptam sa nu fie prea multa lume acolo. Cand ‘colo, 200 de insi la coada. Wtf? Eu ma credeam mai funky asa, Arta Contemporana, suna …. funky. Ma uitam la ei de undeva de langa coada, numai pustani, cu figuri de clubberi, pitipoance si (totusi) semi – cocalari, multe priviri goale, totusi galagioase, bine ca cele mai multe dintre ele erau acoperite de ochelari de soare ( la 2 si ceva dimineata pe strada!!! ) fiecare dintre ei incercand sa epateze ( imaginati-va 200 de insi si inse fiecare incercand (individual) sa iasa in evidenta ). O domnisoara m-a orbit cu paieta pe care o purta in loc de maieut atunci cand s-a intors spre singurul felinar din zona. Atunci am inteles de ce purtau aia ochelari de soare. Cateva minute si ganduri razlete mai tarziu am fost gonita de un paznic, cica sa ma duc sa stau la coada. Aaaa nu, n-am stat. Mergand spre masina ( eram singurii care mergeau spre iesire ) ma gandeam ca e de bine totusi, tinerii sint interesati de arta, au sacrificat o seara de club sa se culturalizeze, stau la coada aia imensa, ma simteam aproape prost ca n-am rabdare sa stau sa fac lucrul pe care mi l-am propus. Apoi m-am simtit bine! Am aflat de ce era asa multa lume la coada: big party pe terasa! Yey! Tinerii nu-s interesati de arta, iar eu am presentimente bune ( pentru a doua e „yey-ul” ). Am sarbatorit cu shaorma si Redd’s. Totusi, tin sa precizez ca strazile erau pline ochi cu oameni … normali. Restul, care erau putini oricum, erau doar in cautare de taxiuri. Traiasca Mesaj pentru Europa!

        Doi Roman: Incep sa observ din ce in ce mai multe pitzipoance in trafic. Trebuie sa mentionez ca nu-s soferita – inca -, asa ca pot sa comentez cu inima usoara – inca -. Masini de fitza sau mai putin, gen Peugeot 306 decapotabil ( cadou de la tati sau pisoi ), iti taie cu nesimtire fata, tin banda ocupata 10 min ca sa scoata masina parcata lateral cu cate un metru in fata si spatele ei. Cirucla intre benzi si in zig-zag, parcheaza in15 minute in cele mai spatioase locuri, si imediat pe prima banda a unei strazi cu … o banda, urla daca te iei de ele si, daca nu se poate altfel, opresc la semafor si se uita in masina de langa ele, comentand oamenii pe care ii vad, impreuna cu prietena ( pisi, garga, beibi, s.a.m.d ). N-are sens sa ma iau de frezele si de ce se vede din hainutele lor pentru ca deja e un cliseu, dar nu pot sa nu amintesc de boticul tuguiat si dat cu cat mai mult luciu. Bah, care-i rostul sa te dai cu ceva transparent, depasind intentionat buzele? Par mai mari? Nuuu. Par mai sexy? Nuuu. Se gandesc barbatii ca aluneca mai usor? Aaa nu stiu. Va ganditi la asta? – in fine -. E mai penibil? Daaa. Asta ma distreaza de mor. Cand le vad comentand din varful buzitelor lubrifiate mor de ras. Si jur ca data viitoare ( cand le mai vad comentand in directia mea ) las geamul jos si o sa rad aratandu-le cu degetul, si o sa-l pun p-al meu barbat, care face pe soferul, sa intrebe care-i tariful. O sa caut pe net filmulete si ce mai gasesc despre ele si o sa vi le impartasesc.

Chiar asa, de ce va iubim?

Am citit postul asta al lui Joe si de atunci ma obsedeaza ceva: da’ chiar ma, de ce va iubim? Da, ce-i drept aveti toate motivele sa ne iubiti, ca in bancul ala: Adam catre Dumnezeu:  Doamne, de ce ai facut femeia asa de frumoasa? Ca sa  o poti iubi tu. Dar de ce ai facut-o asa fragila? Ca sa o protejezi tu. Dar de ce ai facut-o asa de proasta? Ca sa te iubeasca si ea pe tine (asta a fost asa ca-s femeie si se cerea 😛 ). Va iubim pentru ca aveti impresia ca ne dorim sex non – stop, chiar si atunci cand va imploram cu lacrimi in ochi sa plecati de langa noi, va iubim pentru ca aveti impresia ca ne face placere sa va aducem berile din bucatarie cand suntem in pat, va iubim pentru ca aveti impresia ca suntem singurele care avem defecte, va iubim pentru ca trebuie sa ne machiem, sa ne facem unghiile si parul, pentru ca altfel ne atrageti atentia ca suntem neingrijite, dar totusi daca o facem suntem nenaturale si precis ascundem defecte majore. Va iubim pentru ca suntem obsedate sexual si absolut orice problema de sanatate trebuie sa fie de la lipsa de sex.  Va mai iubim si pentru ca ne impartim in doua categorii: alea care se lasa greu si curvele. Partea cea mai tare e ca dupa ce se lasa alea care se lasa greu si vanatoarea s-a incheiat, devin si alea cam curve si nu mai prezinta interes. Suntem proaste daca ne indragostim. Suntem curve daca nu. Suntem proaste daca pastram o relatie cativa ani, fara sa ne traim viata ( a se citi a te culca cu cine si cand ai chef). Suntem curve daca nu.

Totusi,  va iubim cu adevarat in momentul in care traim cu voi.  Sunteti copii si stiti sa ne inveseliti dupa o zi de tot cacatul. Ne descarcam energia cand ne jucam cu voi pentru ca ajungem sa dam pe bune (sau cel putin eu :D.). Suneti simpatici cand va extaziati ca prietenul cel mai bun si-a schimbat masina, si mult mai tari seara cand va bosumflati ca jucaria lui e mai tare. Va pricepeti de minune la romantism (fie ca e pe bune, fie ca e vrajala), cine gatite de voi, vin rosu baut in cada cu spuma sau chestia mica de plus luata de la tigani la semafor. Va iubim pentru ca nu vreti sa ne incarcati cu problemele voastre de la munca sau cu ale celui mai bun prieten. Va iubim pentru ca rezistati unei zi ( ora in cazul meu particular) de cuparaturi si sunteti draguti cand va dati cu presupusul despre comoditatea pantofilor sau materiale. Va iubim pentru ca n-avem incotro, pentru ca avem nevoie de voi, cam cat aveti si voi de noi. Va iubim pentru ca suntem masochiste. Va iubim pentru ca fara voi lumea ar fi plina de femei grase ( si probabil fericite, dar am zis deja ca suntem masochiste).

Observati ca paragraful cu defecte e mai mare?

Un european ajunge la un trib izolat din Africa şi şeful de trib îl ia să-i arate atracţiile locale. Într-o vale, mai la dos, era un scaun turnant, împrejurul căruia stăteau pe pămînt şase negrese frumuşele.
– Asta, zice şeful de trib, este ruleta noastră africană.
– Adică?
– Vă aşezaţi pe scaunul turnant, vă învîrtiţi şi fata în faţa căreia vă opriţi vi-o suge.
– Şi care-i riscul?
– Una dintre ele e canibală.

 

Un vameş este sunat la locul de muncă şi i se spune că nevasta lui e cu un alt tip. Vameşul se urcă în JEEP şi se duce acasă. Cînd ajunge, o întreabă pe soţie:
– Unde-i fraieru’ ăla?
– Cine?
Vameşul începe şi caută. Mai întîi se uită sub pat.
– Nu-i nimeni.
Apoi caută în bucătărie:
– Nimeni.
Apoi caută în dulap. Acolo stătea un tip cu 100 de mărci în mînă. Vameşul ia banii şi zice:
– Nimeni…

 

Directorul îi spune secretarei sale:
– Claudia, ai puţin timp? Aş dori să discutăm problema măririi salariului tău…
– Şefule, dar pe tema aceasta ne-am f***t deja de 5 ori!